Monthly ArchiveIunie 2009

Mass-Media 20 Iun 2009 01:46 pm

Recomandare de weekend: “Nothing but the truth”, o peliculă din 2008 obligatorie pentru jurnalişti!

O peliculă din 2008 care ar putea intra în programa facultăţilor de Jurnalism din întreaga lume, în condiţiile în care acţiunea se petrece în ţara în care ideologii jură că democraţia bate la porţile perfecţiunii.
 
    Un film despre principii, loialitate şi sacrificii, despre cât de departe se poate merge pentru apărarea unei surse care ţi-a furnizat o informaţie confidenţială, chiar şi atunci când eşti acuzat că protejezi o persoană care este suspectă de trădare şi periclitare a siguranţei naţionale.
 
    O adevărată lecţie de viaţă despre visul american care, atunci când autoritatea se confundă cu puterea discreţionară, transformă toate libertăţile individului în "dreptul" de a fi strivit de un sistem politic prea arogant pentru a-şi asuma erorile manageriale.
 
    În plan secundar, o publicaţie care merge până în pânzele albe pentru a-şi apăra jurnalistul, candidat la premiul Pulitzer, o relaţie patron-angajat pe care nu o vom regăsi never în ţara în care predicţiile lui Brucan, neîmplinite, au devenit de-a dreptul anacronice…
 
Vizionare plăcută!

rxt_id=”413730,3753″;rxt_width=”430″;rxt_height=”340″;rxt_display();

  • Share/Bookmark

Diverse 20 Iun 2009 01:46 pm

Mass-Media 19 Iun 2009 06:30 pm

Şoc electoral 2012: Florin Călinescu, candidat surpriză pentru funcţia de primar al Timişoarei!

După ani de zile în care s-a format ca actor, vip şi one man show la Bucureşti, Flooooriiiin Călineeescuuuu, care a urcat emisiunea Chestiunea Zilei pe cele mai înalte culmi de rating din istoria ProTV, pare să fi descălecat la Timişoara cu gânduri edilitare dintre cele mai îndrăzneţe.
 
    Surse demne de toată încrederea ne-au dezvăluit că actorul a luat în vizor Primăria Timişoara, însă nu pentru a face vreo ofertă utopică de achiziţionare a clădirii în numele romilor bogaţi de pretutindeni, ci – surpriză! – pentru a conduce instituţia în calitate de primar.
 
    Discret, fără a face mare tam-tam pe tema candidaturii sale din 2012, pe care a şi anunţat-o într-un cerc restrâns de fani, Florin Călinescu pare să fi început, deja, campania de cucerire subliminală a electoratului de pe Bega. Prezent de aproape patru luni la Timişoara, Florin participă asiduu la diverse evenimente culturale, tăieri de panglici, nunţi, botezuri, zile de naştere şi chefuri de instalare a unor şefi de instituţii descentralizate, tot acest efort de ubicuizare fiind focalizat, evident, către pavarea cu promisiuni demagogice a drumului ce duce către fotoliul de primar.
 
    De altfel, actorul - care a jucat în nu mai puţin de 10 filme – pare să-şi pună amprenta asupra mai multor numiri la şefia unora dintre instituţiile publice din Timişoara, cârcotaşii spaţiului public dând asigurări că influenţa călinesciană se simte începând de la Vamă şi  Poliţie până la Gardă, Finanţe şi chiar Direcţia Sanitar-Veterinară.
 
    Deşi încă nu şi-a constituit staff-ul de campanie, viitorul candidat la Primăria Timişoara pare să-i fi cooptat, deja, în echipa cu care se va ataca prima funcţie în oraş pe medicul veterinar Pavel Stoichescu şi omul de afaceri Octavian Mareş, patronul hotelurilor "Reghina"…
   
    Cu siguranţă, nu vor exista probleme cu finanţarea campaniei, câtă vreme în toamna anului 2008, Pro Optica SA, companie deţinută de Florin Călinescu, a câştigat două contracte, în valoare de 26 milioane de lei, pentru livrarea unor dispozitive optice Ministerului Apărării Naţionale.
 
    La ultimele alegeri parlamentare, Călinescu a fost la un pas de a prinde un mandat de senator PNL în judeţul Argeş, obţinând 22% dintre voturi. Cu acest scor, dacă toţi timişorenii cu drept de vot s-ar prezenta la urne, Călinescu l-ar învinge fără emoţii pe eternul şi fascinantul Ciuhandu. Rămâne de văzut…
 
Designerii de campanie lucrează, deja, la promovarea electorală a maestrului. Acesta este unul dintre afişele propuse, care are la bază ideea "sărac, dar cinstit"…

Mass-Media 15 Iun 2009 01:28 pm

Sondajele noastre: Zoli Kovacs, patronul Trustului AGENDA, cel mai bogat jurnalist din Timişoara!

Rezultatele sondajului prin care am încercat să aflăm care ar fi cel mai bogat jurnalist din Timişoara, în viziunea cititorilor fideli ai blogului nostru, au relevat un fapt absolut surprinzător: nu mai puţin de trei presari, care nu au făcut vreo tranzacţie de anvergură prin care să rupă gura târgului – cum e cazul patronilor de la Agenda sau Analog -, au reuşit să intre în Top 5, devansând milionari autentici ai mass-media locale, cum ar fi George Boieru, fost director al Renaşterii bănăţene, sau Ştefan Vartiade, actual director al aceleiaşi publicaţii.
 
    Cum era de aşteptat, primul loc al acestui inedit clasament a fost adjudecat de Zoltan Kovacs, patronul Trustului AGENDA, cu o avere estimată la cinci – şase milioane de euro. În suplimentul special "Agenda 15 ani", Zoli a dezvăluit că norocul i-a dat târcoale încă dinainte de 1989, când a câştigat la loz în plic o butelie de aragaz, nou-nouţă, care la vremea respectivă costa vreo 2000 de lei. Anii au trecut, norocul a fost dublat "pionieratul" în presa privată din zona de vest a ţării, iar averea de azi nu reprezintă decât o îmbogăţire firească dintr-o afacere, cândva extrem de profitabilă.
 
    Surprinzător, cei care au votat în sondajul nostru l-au plasat pe locul II al clasamentului pe Tibi Kiss, fost director al publicaţiilor Fruncea şi Cronica de sud-vest, a cărui avere este greu de estimat în condiţiile în care nu se poate trage o linie de "demarcaţie" între conturile sale şi cele ale socrului său, Stancu Filip, fost şef al Poliţiei Rutiere Timiş. Se vorbeşte şi de un milion de euro, dar şi de o sută – două sute de mii.
 
    Aceeaşi "ceaţă" pluteşte şi deasupra averii lui Stelu Iordache, director al TV Europa Nova, câştigător al locului III în sondajul nostru. Poate cei care l-au votat au informaţii fiscale discrete despre câştigurile realizatorului emisiunii "Cer variabil", însă un lucru este cert: în timp ce ocupantul locului II conduce un superb Mercedes, Stelu se deplasează în ultima vreme, frecvent, cu bicicleta. Ce e drept, o bicicletă cu foarte multe viteze…
 
    Despre averea directorului TV Analog, Raluca Gavra, aflată pe locul IV în top, nu mai are rost să discutăm, în condiţiile în care una dintre marile tranzacţii de presă postrevoluţionare a fost realizată de soţul său, Nicolae Gavra. Reţeaua de cablu Analog, cu câteva zeci de mii de abonaţi, a fost vândută companiei UPC contra mai multor milioane de euro. În aceste condiţii, este posibil ca familia Gavra să se bată pentru locul întâi al "richman"-ilor din presă cu Zoltan Kovacs.
 
    Am ajuns şi la locul cinci, unde avem o prezenţă inedită: Ovidiu Vărădeanu, corespondent Prima TV şi consilier media de taină al preşedintelui PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc. Nu ştim cu cât a crescut averea lui Vără după alegerile locale şi parlamentare, când s-a ocupat discret de campania lui Ostaficiuc şi Ciobanu, singura schimbare vizibilă fiind înlocuirea Ford-ului personal cu un jeep BMW X3. Poate acest atu de imagine a şi fost hotărâtor pentru includerea sa în Top 5.
 
    După cum spuneam şi la începutul comentariului, rămâne surprinzătoare absenţa lui Ştefan Vartiade şi a lui George Boieru de pe lista primilor cinci bogataşi din presa timişoreană, cei care au votat ignorând, probabil, vânzarea Publitim-ului către InformMedia, tranzacţie în urma căreia Vartiade a încasat câteva milioane de euro, dar şi vânzarea Fabricii de bere "Timişoreana" către Ursus Breweries, subsidiară a SABMiller în România, afacere care a adus în contul familiei Boieru, prin intermediul Elisabetei Boieru, directoarea de atunci a fabricii, mai mult de un milion de dolari…
 
Zoli Kovacs, Tibi Kiss şi Stelu Iordache, primii clasaţi într-un bulversant Top "Forbes" al presarilor din Timişoara…

Mass-Media 12 Iun 2009 07:25 pm

Efectul cannabis! EBA votată masiv la Penitenciarul Timişoara!

Una dintre promisiunile electorale ale Elenei Băsescu se pare că a avut un efect năucitor asupra deţinuţilor din Penitenciarul Timişoara.
 
    Perspectiva de a avea "iarbă" la discreţie, după ce EBA a declarat cu o sinceritate debordantă, într-o emisiune TV, că ar fi de acord cu legalizarea drogurilor de risc în România, a convins aproape 40% dintre deţinuţii care au votat în puşcăria de pe Popa Şapcă să pună ştampila pe fiica preşedintelui Traian Băsescu.
 
    Sursele noastre bine conspirate la Biroul Electoral Judeţean ne-au dezvăluit că EBA a câştigat detaşat alegerile europarlamentare din Penitenciarul Timişoara, adunând nu mai puţin de 87 de voturi din cele 243 liber exprimate. Sex-simbolul alegerilor de duminică nu a avut acelaşi succes şi în vecinătatea secţiei electorale 162, de la Şcoala Generală nr. 16, de unde a plecat urna mobilă la votanţii din spatele gratiilor.
 
    Astfel, cetăţenii din zona străzilor A. Popovici şi Bucureşti i-au acordat beizadelei prezidenţiale doar 4 voturi, atitudine civică dură ce poate fi explicată fie prin combaterea prin vot a consumului drogurilor de risc, în special a cannabisului, fie prin lipsa unui instructaj politic temeinic, aşa cum, probabil, au avut parte "locatarii" puşcăriei de pe Popa Şapcă.
 
Să vă liberaţi bine!
 
Parerea ta conteaza

Echipa Weblog.ro e alaturi de tine! Da-ne un semn!

  • Vrei sa iti faci cont pe www.weblog.ro si intampini dificultati?

  • Ai intrebari legate de folosirea site-ului?

  • Doresti sa ne comunici comportamentele abuzive ale unor membri?

  • Vrei sa faci comentarii sau sa ne dai anumite sugestii?